Monokinele sunt în mod special responsabile de modificarile observate în metabolismul proteinelor. IL-6 este coordonatorul major al sintezei proteice hepatice în faza acuta.
Limfokinele sunt o subcategorie de citokine care sunt produse de un tip de celule imune cunoscut sub numele de limfocite. Acestea sunt mediatori de proteine de obicei produse de celulele T pentru a directiona raspunsul sistemului imunitar de semnalizare între celulele sale. Limfokinele au mai multe roluri, inclusiv atragerea de alte celule ale sistemului imunitar, incluzând macrofagele si alte limfocite, la un loc infectat si activarea ulterioara a acestora pentru pregatirea unui raspuns imun. Limfocitele circulante pot detecta o concentratie foarte mica de limfokine si apoi sa mareasca gradientul de concentratie în cazul în care raspunsul imun este necesar.
Citokinele pot fi clasificate si în raport de sursele celulare. Astfel limfokinele sunt produse de limfocitele T si B, monokinele sunt citokine secretate de celule monocite. Termenul de interleukina deriva de la faptul ca aceste citokine sunt responsabile de comunicarea dintre limfocite, celule ale sistemului imunitar, iar termenul de interferoni provine de la capacitatea acestor citokine de a interfera cu infectia virala a unei celule. Numarul citokinelor cunoscute este foarte mare: peste 50 de specii moleculare si numarul lor creste în continuare. Astfel se cunosc peste 20 de tipuri de interferoni, 18 interleukine, 15 chemokine si numerosi factori de crestere celulara. Prin descoperirea ulterioara a numeroase citokine, s-a dovedit ca celulele sistemului imunitar, dar si alte celule reprezinta “nodurile” unei retele extrem de complexe de interactiuni mediate de numerosi factori solubili, îndeosebi de citokine. Interleukinele sunt efectorii conexiunilor neuro-imuno- endocrine. Sistemul imun nu actioneaza autonom în cadrul organismului uman. Activitatea limfocitelor, raspunsul imun în general, este controlat de o multime de hormoni, îndeosebi de cei hipofizari precum: hormonul de crestere (GH), hormonul tireotrop (TSH), hormonul melanocitstimulator (MSH), hormonul adrenocorticotrop (ACTH) precum si de hormoni hipotalamici ca: ocitocina, arginin-vasopresina, endorfine, encefaline, somatostatina. La rândul lor, limfocitele stimulate sintetizeaza nu numai interleukine ci si cantitati de hormoni propriu-zisi. Astfel au fost evidentiati în limfocite: ACTH, GH, TSH, prolactina, gonadotropina corionica, s-endorfina. Pe de alta parte toate tesuturile, inclusiv cel limfoid sunt strabatute de fibre nervoase, iar celulele limfoide sunt capabile sa receptioneze si sa raspunda în modul lor specific la prezenta mediatorilor sistemului nervos.
Interleukinele sunt glicoproteine sau proteine solubile produse de catre diferite celule imune având rol de hormoni ai sistemului imun, cu functii multiple. Astfel ele initiaza, întretin, amplifica sau blocheaza activarea, cresterea, multiplicarea si functiile celulelor imune. Printre cele mai importante se numara interleukinele numerotate de la 1 la 13, factorii de stimularea hematopoiezei, interferonii, factorii de necroza tumorala, factorii de crestere si factorii supresori. Deci interleukinele sunt adevarati imunomodulatori. Interleukinele au capacitatea de a întretine un adevarat “dialog” între celulele cu rol imunitar. Ele sunt produse de limfocitele T si B, de macrofage, de celule endoteliale si de multe alte tipuri de celule. De asemenea multe celule ale organismului pot deveni tinta actiunii interleukinelor: keratinocite, celule osoase, fibroblasti, hepatocite, celule gliale, precursori medulari etc. În aceasta privinta sistemul imun rivalizeaza cu sistemul endocrin, interleukinele fiind adevarati efectori ai conexiunilor neuro-imune endocrine.
